Cuprins:
- Ce este un podiatru
- Ce afecțiuni tratează un podiatru?
- Când trebuie să mergi la podiatru?
- Cum decurge o consultație la podiatru?
- Serviciile oferite de podiatru
- Sfaturi pentru sănătatea picioarelor
- Concluzii
Podiatrul este specialistul în domeniul sănătății care se ocupă de tratarea picioarelor
Un podiatru este un profesionist în domeniul sănătății care se ocupă cu „cercetarea, prevenirea, diagnosticarea și tratarea diformităților, patologiilor și rănilor picioarelor și ale structurilor asociate – în relație atât cu întregul organism, cât și cu manifestările bolilor sistemice“, potrivit definiției stabilite de Federația Internațională a Podiatrilor.
Pacienții unui podiatru sunt de toate vârstele și cu probleme de orice fel la nivelul picioarelor: de la copii cu platfus sau probleme de mers la sportivi sau dansatori care s-au accidentat, de la persoane cu artrită, deformări sau leziuni ale piciorului (inclusiv unghii încarnate sau infectate) până la persoane cu diabet cu risc de amputație.
Podiatrul oferă pacienților nu doar îngrijire, ci și consiliere referitoare la prevenție și tratament, sfaturi legate de postura corpului și picioarelor, mersul corect, alegerea încălțămintei potrivite stării lor de sănătate, utilizarea produselor de îngrijire specifice ș.a.m.d.
În funcție de boala care trebuie tratată, specialistul în podiatrie lucrează adesea în cooperare nu doar cu medicul de familie, ci și cu diabetologul, neurologul, ortopedul, chirurgul ș.a., iar pentru prevenție sau recuperare poate colabora cu un fizioterapeut sau un nutriționist, de exemplu.
Ce afecțiuni tratează un podiatru?
Podiatrul tratează toate problemele și bolile membrelor inferioare. Cele mai frecvente sunt:
- unghii încarnate;
- negi, veruci, bătături, bășici, calusuri și formațiuni anormale;
- infecții ale unghiilor sau ale picioarelor;
- dureri la călcâi, talpă sau alte zone;
- călcâie cu pielea foarte uscată și crăpată;
- neuroame;
- entorse, fracturi, ulcerații;
- micoze și alte boli de piele;
- picior plat (platfus) și diverse deformări, inclusiv corectarea bunioanelor (monturilor) și pintenilor de la călcâie (pinteni calcaneeni);
- dureri musculare, ligamente încrucișate;
- unele deficiențe vasculare;
- bromhidroză – mirosul neplăcut al picioarelor cauzat de probleme glandulare.
Pentru diagnosticarea anumitor afecțiuni podiatrul poate realiza un test biometric al amprentei piciorului. Cu ajutorul aparatelor speciale și prin măsurători, specialistul în podiatrie stabilește dacă postura picioarelor și mersul sunt corecte, dacă există probleme și ce trebuie făcut pentru a corecta deficiențele.
Testul biometric al amprentei picioarelor ajută la diagnosticarea și stabilirea tratamentului sau a măsurilor de remediere pentru următoarele probleme:
- Leziuni repetitive: dacă te lovești des la picioare poate fi din cauză că nu mergi corect;
- Mers nesigur: pe măsură ce înaintăm în vârstă, oasele piciorului devin mai fragile și se pot deforma, ceea ce poate duce la dezechilibrare și cădere;
- Degete în formă de ciocan (arcuite în jos), care schimbă amprenta piciorului, deformează mersul și produc calozități (calusuri).
Când trebuie să mergi la podiatru?
Trebuie să mergi la podiatru dacă picioarele tale prezintă următoarele probleme:
- durere sau disconfort;
- senzație de amorțeală;
- nesiguranță la mers;
- dezechilibrare frecventă;
- te lovești singur în timpul mersului;
- calozități sau calusuri;
- bătături;
- deformări;
- umflături;
- unghii încarnate sau deformate;
- dureri musculare în absența unui efort deosebit;
- miros neplăcut persistent;
- afectări ale nervilor (neuropatii) – manifestate în special prin scăderea capacității de a percepe senzația de cald/rece, de durere la lovire etc.;
- răni, infecții, micoze etc.
De asemenea, dacă observi deformări nefirești la încălțări (cum ar fi forme asimetrice sau tocirea inegală a tălpii sau tocurilor mai mult spre exterior ori spre interior, de exemplu), acestea pot fi indicii că nu mergi corect. În astfel de cazuri trebuie să mergi la un podiatru pentru efectuarea unei amprente biometrice, identificarea problemei și corectarea ei.
Dacă ai o afecțiune care îți provoacă dificultăți de deplasare este bine să te consulți cu un podiatru. Specialistul îți poate recomanda cum să te îngrijești și ce încălțăminte să porți.
Dacă practici cu consecvență un sport de mai multă vreme, podiatrul îți poate spune dacă este nevoie să-ți corectezi postura, dacă solicitarea fizică ți-a afectat sau nu picioarele, ce încălțăminte să porți etc.
Cum decurge o consultație la podiatru?
Primul consult la podiatru începe cu anamneza pacientului. Specialistul te va întreba ce anume te supără, ce durată au simptomele, când apar etc. și va vrea să știe istoricul tău medical, detalii despre stilul tău de viață, antecedente în familie și alte informații pe care le va considera necesare pentru situația ta.
Apoi, în aceeași ședință, va începe consultația propriu-zisă: podiatrul va analiza poziția în care stai așezat sau în picioare, modul în care mergi, mobilitatea articulațiilor, starea mușchilor și a pielii, dacă porți încălțăminte corectă ș.a.m.d.
Dacă va considera necesar, specialistul în podiatrie îți va face testul biometric al amprentei picioarelor.
În funcție de diagnostic, tratamentul pe care ți-l va recomanda poate include folosirea unei orteze, urmarea unor ședințe de fizioterapie sau kinetoterapie, tratamente sau proceduri la cabinetul de podiatrie. În funcție de problemele pe care le descoperă în discuția avută cu tine, podiatrul te poate îndruma să mergi la un medic de o anumită specialitate și/sau îți poate solicita să faci anumite teste (analize de sânge, evaluări imagistice ș.a.), după caz.
Serviciile oferite de podiatru
După cum spuneam, specialistul în podiatrie se ocupă de toate problemele membrelor inferioare; la cele mai complexe face parte dintr-o echipă mai amplă de specialiști.
În general, atribuțiile podiatrului sunt următoarele:
Prevenție
Corectarea posturii picioarelor în repaus, la mers, la alergare sau în timpul practicării unui sport.
Tratamente pentru copii
Cele mai frecvente probleme ale copiilor pe care le tratează un podiatru sunt: picior plat (platfus), negi plantari, degete încrucișate, unghii încarnate, degete întoarse, mers deficitar, afectări ale plăcii de creștere la gleznă și picioare, diverse leziuni, infecții, micoze, probleme ale unghiilor etc.
Tratamente pentru adulți
Cele mai frecvente probleme ale adulților care necesită tratament podiatric sunt:
- afecțiuni specifice picioarelor;
- unghii încarnate, îngroșate, deformate;
- calusuri, monturi, bătături;
- dureri și disconfort din diverse cauze;
- piciorul atletului și alte infecții fungice etc.
Pedichiură medicală și intervenții chirurgicale minore
Podiatrul face pedichiură medicală pentru unghii încarnate sau cu alte probleme, iar în alte situații poate efectua intervenții chirurgicale minore.
Tratamente corective cu dispozitive speciale
Pentru corectarea problemelor picioarelor, podiatrul este cel care recomandă și poate realiza uneori el însuși:
- orteze;
- branțuri;
- proteze;
- bandaje flexibile.
Prevenirea și tratarea problemelor la sportivi
Un podiatru ajută sportivii să aibă o postură corectă și le tratează problemele membrelor inferioare în cazuri de suprasolicitare sau accidentare.
Tratarea piciorului diabetic
Ajutorul podiatrului este esențial pentru prevenirea amputării în cazul persoanelor care suferă de picior diabetic. Specialistul în podiatrie este un membru important al echipei multidisciplinare care asigură îngrijirea și consilierea pacienților cu această complicație a diabetului zaharat.
Sfaturi pentru sănătatea picioarelor
Pentru sănătatea picioarelor tale trebuie să ai grijă de:
- Igienă. Spală-te pe picioare zilnic (chiar mai des, dacă trebuie) și șterge-te bine cu un prosop curat. Acordă atenție și spațiilor dintre degete. Murdăria și transpirația acumulată favorizează înmulțirea microbilor, iar mirosul neplăcut al picioarelor poate fi semn de igienă precară, de infecție sau altă afecțiune.
- Bea 2 litri de apă pe zi pentru sănătatea întregului organism. Iar dacă observi că pielea picioarelor este uscată, folosește o cremă sau loțiune hidratantă. Pielea călcâielor și tălpilor nu trebuie să fie aspră și uscată, altfel pot apărea crăpături și alte probleme.
- Pedichiură. Taie-ți cu grijă unghiile de la picioare fără să intervii adânc la colțuri pentru a nu provoca apariția unghiilor încarnate. Folosește instrumente bine dezinfectate.
- Prevenție. Anumite obiecte trebuie să fie doar ale tale și să le folosești numai tu: încălțămintea (mai ales papucii și alte încălțări care se poartă pe piciorul gol), ciorapii, trusa de pedichiură, buretele de baie etc. Astfel eviți să te infectezi.
- Greutatea corporală. Supraponderalitatea pune presiune pe picioare, poate provoca deformări, varice, dureri articulare etc. și crește riscul de osteoartrită. După cum știi, obezitatea este un factor favorizant pentru multe alte probleme grave de sănătate, nu doar cele legate de membrele inferioare. Pierderea kilogramelor în plus aduce o serie de beneficii majore pentru sănătatea picioarelor.
- Circulația periferică. Un mod simplu de a-ți ajuta circulația periferică este să stai 10 minute întins, cu picioarele pe o pernă, astfel încât să fie mai sus de nivelul inimii. Încearcă să faci asta de mai multe ori pe zi pentru a evita umflarea picioarelor și a preveni apariția varicelor și altor manifestări de insuficiență venoasă cronică. Dacă obișnuiești să petreci mult timp stând în picioare (peste 2-3 ore la rând în fiecare zi) sau ridici greutăți, este bine să folosești ciorapi compresivi, care ajută la ameliorarea circulației venoase și previn apariția varicelor. Nu purta șosete cu elastic care te strânge.
- Încălțăminte. Poartă încălțăminte cât mai confortabilă, care să nu te strângă și nici să nu-ți fie mare. Talpa trebuie să-ți susțină piciorul în postura corectă. Evită pantofii cu toc înalt; poartă-i doar la evenimente deosebite.
- Șosete și ciorapi. Evită materialele sintetice care favorizează transpirația și mențin umiditatea. Umezeala prelungită favorizează înmulțirea microbilor; este bine să te schimbi repede dacă te-ai udat la picioare și din cauza ploii sau din alte motive.
- Mobilitate. Mișcarea, sportul și exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății articulațiilor, un tonus muscular bun și picioare în formă optimă. Deficitul de mobilitate duce la probleme care se agravează fără să știi, odată cu avansarea în vârstă.
- Diabet. Dacă ai fost diagnosticat cu această boală, trebuie să fii atent la simptomele care pot indica apariția unor complicații.
La orice simptom suspect sau senzație neplăcută în zona picioarelor, mergi la medicul de familie. Nu amâna, pentru că este vorba de sănătatea ta!
Concluzii. Unde să te duci pentru tratamente de podiatrie
După cum ai aflat din capitolele de mai sus, există foarte multe boli și probleme care se pot produce la membrele inferioare. De aceea există podiatri. Și de aceea trebuie să ai grijă de picioarele tale, pentru că asta înseamnă prevenție.
Îngrijește-ți picioarele și acordă-le atenția pe care o merită. Pentru că ele te ajută să mergi, să alergi, să dansezi, să sari în sus de bucurie, să urci, să cobori, să te cațeri, să te plimbi, să înoți și să te bucuri de toată libertatea de mișcare.
Dacă picioarele tale au nevoie de un specialist, apelează la Centrul Medical de Podiatrie, care are clinici în București și Cluj-Napoca. Centrul tratează o serie de afecțiuni specifice și oferă o gamă largă de servicii care îți pot fi de mare ajutor.
Există diverse persoane care se autointitulează podologi sau podiatri. Conform dicționarelor limbii române, podiatria și podologia sunt termeni sinonimi și desemnează medicina piciorului. Dar în Codul Ocupațiilor din România (COR) există numai profesia de podiatru, nu și cea de podolog. Așadar, cine spune că este podolog nu are oficial această meserie.
În România, un podiatru trebuie să aibă studii superioare de medicină: nu oricine care poate face pedichiura unghiilor încărnate se poate numi podiatru (și nici podolog, fiindcă meseria nu este recunoscută oficial). În unele țări din Europa podiatru este același lucru cu podolog, de exemplu în Spania. Dar în Franța sau în Germania podologul nu are studii superioare: are numai o școală postliceală de 2 sau 3 ani.
Pe de altă parte, facultățile de medicină din România nu oferă cursuri de specializare în podiatrie, chiar dacă meseria de podiatru este recunoscută oficial prin COR. Centrul Medical de Podiatrie este o inițiativă a unui un grup de medici care s-au perfecționat în tratarea afecțiunilor picioarelor tocmai pentru că podiatria este aproape ignorată în România. Acești medici cu diferite specializări (medici de familie, diabetologi, chirurgi vasculari etc.) alături de asistenți medicali și kinetoterapeuți special instruiți oferă la București și Cluj-Napoca toate serviciile medicale de îngrijire a picioarelor atât în clinici, cât și la domiciliul pacienților nedeplasabili.
Există și în alte orașe din țară (de exemplu la Iași, Suceava sau Timișoara) cabinete medicale care oferă servicii specializate de îngrijirea picioarelor. Informează-te și nu te lăsa pe mâna oricui: întreabă ce formare profesională au cei care urmează să aibă grijă de sănătatea picioarelor tale.
Bibliografie: