Articole utile

Încălțămintea persoanelor cu diabet: sfaturi esențiale pentru a face alegerea corectă

În ultimii ani, diabetul afectează tot mai mulți oameni in lume, iar estimările pentru următorii ani arată că numărul de persoane cu diabet zahart va crește cu peste 30%.

Piciorul diabetic și neuropatia diabetică sunt două complicații majore ale diabetului, care presupun o grijă permanentă a membrelor inferioare, astfel încât să se depisteze foarte rapid cele ami mici modificări apărute. Chiar și micile tăieturi, crăpăturile în zona călcâiului sau bătăturile sunt semnale de alarmă pentru o persoană cu diabet, mai ales dacă acestea au fost provocate de încălțămintea pe care o poartă.

Când am nevoie de o încălțăminte specială?

  • Dacă ai suferit o intervenție chirurgicală la nivelul piciorului, dacă ai dureri de picioare, bășici, bătături, micoze, dermatite, calozitati, degete în ciocan, răni, leziuni, ulcerații, deformări ale picioarelor sau ale degetelor sau alte probleme.
  • Dacă încălțămintea pe care o porți deja este invechita, este incomodă pentru tipul piciorului tău.
  • În cazul în care nu te confrunți cu probleme ale picioarelor, dar ai diabet, este recomandat să optezi de asemenea pentru o încălțăminte confortabilă și adecvată mărimii piciorului. Este o modalitate sigură care te ajută să diminuezi riscul apariției oricarei mici bataturi, calozitati sau chiar a unei mici ulceratii.

Cum știu care este tipul de încălțăminte potrivită pentru mine?

Înainte de a alege orice fel de încălțăminte, adecvată sezonului rece sau cald, este indicat să ceri sfatul medicului curant sau al unui podiatru. În acest sens, el va examina picioarele tale (degetele, talpa si glezna), va constata care sunt principalele nereguli, va ține cont de afecțiunile pe care deja le ai, îți va adresa câteva întrebări pentru a afla care este încălțămintea pe care ai purtat-o în ultimul timp, se va uita chiar la incaltamintea pe care o ai și în cele din urmă îți va face o recomandare personalizată.

  • Identifică mărimea corectă a piciorului tău. Literatura de specialitate a demonstrat că o încălțăminte este nepotrivită pentru o persoană cu diabet dacă există o diferență de jumătate de mărime între picior și respectiva încălțăminte. Dacă nu cunoști mărimea exactă, măsoară-ți piciorul ținând cont de lungimea, lățimea și volumul acestuia, mergi la un magazin de pantofi (pentru persoane cu diabet) sau roagă-ți medicul să te ajute.
  • Fii atent la stilul încălțămintei atat in interior și la exterior. Pantoful nu trebuie să aibă vârful strâmt deoarece degetele tale nu vor avea suficient spațiu pentru a fi permanent într-o poziție confortabilă. Încălțămintea cu vârful rotund și talpa interioară moale este cea mai recomandată.
  • Verifică de fiecare dată materialul din care este fabricata incaltamintea. Acesta trebuie să permită aerisirea (să lase piciorul să respire), să fie flexibil și să permită mișcarea în voie a picioarelor în timp ce mergi.
  • Este important să cauți pantofi care fac față schimbărilor picioarelor tale. Încălțămintea cu șireturi se ajustează mai rapid. Dacă apar modificări (de exemplu, umflarea picioarelor) le vei putea tolera mai ușor, slăbind șireturile.

Există mai multe tipuri de pantofi pe care medicul ți-i poate recomanda:

  • Pantofi ortopedici care reduc presiunea membrelor inferioare
  • Pantofi la comandă, realizați după o matriță a piciorului tău cu probleme
  • Pantofi speciali ce pot fi purtați în perioada de vindecare după intervenții chirurgicale
  • Pantofi cu profunzime, mai adânci față de cei obișnuiți

Încălțăminte pe care să o eviți:

  • Pantofii cu toc – pun presiune asupra picioarelor și, în mod special, pe călcâie
  • Pantofi cu vârf ascuțit – reduc circulația sângelui în zona degetelor și cresc riscul apariției sau agravării leziunilor
  • Pantofi mai mici sau mai mari față de mărimea pe care o porți deja
  • Pantofi confecționați din material rigid, de pildă, plastic

Ai grijă de sănătatea picioarelor tale în fiecare zi și nu uita că purtarea încălțămintei este absolut necesară. O persoană cu diabet, mai ales cand sunt prezente deja complicațiile (neuropatia diabetica) se poate răni mult mai ușor, chiar fără să simtă, dacă merge în picioarele goale. De aceea, asigură-te că ești întotdeauna încălțat cu șosete și pantofi.