Articole utile

Rolul psihologului într-o echipă medicală multidisciplinară

În domeniul sănătății, psihologul e la interfața dintre partea emoțională a unei boli și partea practică, medicală. Acesta lucrează în strânsă legătură cu o echipă, completând expertiza și oferind o viziune complexă în tratamentul unei afecțiuni medicale. De cele mai multe ori, în componența unei echipa multidisciplinare medicale se află specialistul în medicină (medicul), care are rol principal în stabilirea diagnosticului. În funcție de acest diagnostic, echipa se va întregii pentru a veni în sprijinul pacientului.

În cazul diabetului, pe lângă medic vom avea, în general, un nutriționist care va completa partea de dietă din îngrijirea unui pacient cu diabet și, în curând, echipele vor fi completate și de un podiatru, care se va îngriji de sănătatea piciorului pacientului diabetic.

Psihologul vine ca un liant ce leagă toate perspectivele dintr-o echipă multidisciplinară de gestionare a diabetului. Are rolul de a lega informațiile venite din domeniile de specialitate relaționate cu diabetul și de a le transmite într-un mediu sigur și într-un mod cât mai empatic pentru ca pacientul să le poată gestiona cât mai bine din punct de vedere emoțional.

Cum ne poate ajuta un psiholog în managementul unui diagnostic medical

Diagnosticul, și ne referim în acest caz specific la diabetul zaharat, vine cu foarte multe emoții negative. Diagnosticul înseamnă alinierea la un alt stil de viață. Poate presupune: injecții cu insulină (în diabetul de tip 1), monitorizarea glicemiei, schimbarea dietei și dezvoltarea unui regim de exercițiu fizic. Aceste aspecte pot fi foarte greu de procesat pentru copii, tineri (în cazul diabetului de tip 1), dar și pentru persoane care au avut până în momentul diagnosticului un stil de viața nu tocmai sănătos.

E foarte important cum primește diagnosticul și familia pacientului. Costurile emoționale asociate diagnosticului și schimbărilor generează de cele mai multe ori confuzie: dintr-o dată trebuie să facă lucrurile altfel, să fie atent la lucruri la care nu erau atenți până atunci. Câteva exemple: cum gestionează carbohidrații din dietă; cum gândește și judecă numărul de unități de insulină pentru ceea ce mănâncă; cum gestionează diabetul din punct de vedere social: împărtășește sau nu diagnosticul prietenilor, la școală sau la birou; cum îi afectează diagnosticul activitățile fizice pe care le făcea până atunci.

Pe lângă confuzie mai e și nesiguranța, tristețea, chiar și furie. Contează foarte mult și calitatea relațiilor din familie, deoarece diagnosticul și schimbările care vin cu el afectează întreaga familie.

La copii și tineri poate apărea și presiunea pentru asumarea propriei sănătăți și riscurile implicate dacă nu este menținut stilul de viață specific diabetului. Conștientizarea mai timpurie, în special la copiii cu diabet, a responsabilizării pentru propria sănătate și chiar viață (?). Există cazurile extreme de hipo sau hiperglicemie în care viața pacientului cu diabet poate să fie pusă la risc. Cazurile apar mai ales în perioada de început, chiar după ce a fost pus diagnosticul când încă nu se conștientizează stările pe care corpul le transmite și cresc șansele de apariție a unei crize. De aceea e important să gestionăm și partea socială a diabetului: când spunem celor din jur despre diagnostic pentru a-i pregăti pentru o eventuală situație de risc.

Cu ce se ocupă psihologul în echipa multidisciplinară

În echipa interdisciplinară, psihologul este dependent de ceilalți specialiști (și invers).

Se pornește de la un diagnostic medical (dat de medic), iar psihologul vine în completare și este atent la tot ce înseamnă procesarea emoțională a diagnosticului: cum primește pacientul diagnosticul, ce gânduri, emoții și comportamente are, ce gânduri emoții și comportamente trebuie să schimbe pentru a integra ce se întâmplă în boală. Psihologul este atent la partea umană a bolii. Până la urmă, diabetul nu este atât despre cifre și indici ai glicemiei, cât este despre oameni și experiența lor.

Psihologul devine o voce a pacientului, îl învață pe acesta să comunice cu ceilalți specialiști din echipă despre ce i se întâmplă, cum se iau deciziile medicale și să îl asiste în tot acest proces.

Există o deschidere tot mai mare înspre prezența psihologului în clinici, spitale și alte contexte medicale. A fi prezent îl ajută pe pacient să înțeleagă că se poate folosi de acel specialist.

Schimbarea ar trebui să vină de la noi, specialiștii, care ar trebui să nu mai stăm în cabinete, ci să ne ducem acolo unde e nevoie de noi și să îi învățăm pe oameni că pot și trebuie să apeleze la noi.